CINE SUNTEM?
LMC BRANDING CU SUFLET
Un partener adevărat care se implică 100% !

Atunci când ai o afacere este nevoie de muncă, implicare, strategie și nu în ultimul rând, suflet! Noi suntem aici să te ajutăm!
Ne bucurăm că citești aceste rânduri și ne dorim în primul rând să ne cunoști. Noi suntem Abigail și Brian Lemac, de aici și LMC Branding.
Considerăm că într-un bussines, la fel ca-n viață, trebuie să pornești la drum cu un partener care te susține, te motivează, un partener care te ajută să evoluezi și care se implică 100% !
Fiecare afacere are o poveste. Noi te ajutăm să o exprimi creativ, unic și cu suflet!
Implicare
Avem un scop comun deci, suntem partenerul care se implică 100% și care pune suflet în tot ceea ce face
Înțelegere
Comunicarea și înțelegerea sunt foarte importante pentru noi pe tot parcursul colaborării noastre
Performanță
Punem în aplicare strategii reprezentative pentru afacerea ta, iar scopul final este să obținem rezultate
CEL MAI MARE CÂȘTIG în urma colaborării cu noi?
Pe parcursul anilor am descoperit unul dintre motivele pentru care oamenii au nevoie de o agenție de marketing când vine vorba de afacerea lor, iar acesta este TIMPUL! Am învățat că în business, dacă nu îți impui anumite limite, pierzi noțiunea timpului și realizezi prea târziu acest lucru. Pierzi timp pentru tine, timp cu cei dragi, timp petrecut în natură sau tolănit pe canapea, timp pentru a te ocupa de altceva în afară de afacerea ta!
Noi suntem aici să te ajutăm să câștigi TIMP! Cu siguranță că beneficiile unei colaborări cu noi sunt multiple, dar ne-am dorit să scoatem în evidență faptul că vei avea de câștiga atât în ceea ce privește afacerea, cât și în ceea ce însemni tu ca om!
Servicii:
- Branding / Rebranding
- Web Design
- Graphic Design pentru afacerea ta
- One time Graphic Design
- Copywriting
Echipa LMC Branding
Ne dorim profesionalism, performanță și calitate! Am format o echipă mică și unită, care are un scop comun: REZULTATE!

Vălean Abigail Beatrice
FOUNDER & CEO
„Bună tuturor, eu sunt Abigail, FOUNDER & CEO și latura creativă a proiectului LMC Branding!
De la idee la implementare, am grijă ca povestea afacerii tale să fie exprimată creativ, unic și cu suflet! Bineînțeles, am alături o echipă mică și unită, alături de care realizăm, spun eu, lucruri minunate!
Abea aștept să ascult povestea afacerii tale și să îi dau viață atât în mediul online cât și în offline!”
Lemac Brian Ronald
FOUNDER & GENERAL MANAGER
„Bună! Eu sunt Brian!
În acest proiect, cifrele sunt în grija mea! Statistici, date, numere, toate sunt analizate și aranjate, pentru că, cineva trebuie să păstreze ordinea în acest mediu creativ!
Like&Follow us, because numbers really can make the difference!”


Măzăreanu Ana-Maria
PHOTO-VIDEO Department
„Hello! Eu sunt Măză, fotograf în echipa LMC Branding!
Imaginea (fotografia) pentru afacerea ta este foarte importantă și te reprezintă! Prin fotografiile pe care le realizez doresc să transmiți încredere, profesionalism, credibilitate și personalitate!
Business-ul tău merită asta!”
*dorim să menționăm că fotografiile de pe site și de pe rețelele noastre de socializare sunt realizate de Ana Măză Photograhphy
Vereș Ana-Maria
Interior Designer & Color Expert
„Hei, eu sunt Ana, designer de interior și consultant în culori.
Culorile business-ului și designul din mediu tău de lucru reflectă personalitatea și influențează starea de spirit!
Împreună cu echipa LMC Branding ținem cont de dorințele tale și alegem ce e cel mai potrivit pentru tine și pentru afacerea ta!”
